Despre cancer ...in alb și negru

Paradoxal cererile de a pune o poză de profil în alb -negru pentru a ajuta o persoana suferindă sau pentru a susține lupta celor ce au cancer au trezit în mine sentimente contradictorii.
Vreau să vă spun o poveste adevărată.Începe de la fotografia , utopic alb -negru cu Mama și Sofia, de acum un an.Din păcate ultima fotografie de la deschiderea anului școlar trecut .Ultima de care se poate bucura Sofi, în calitate de nepoată de bunica ei.La modul real, palpabil.Nu va mai avea fotografii cu Bubu din prima zi de școală decât din clasa pregătitoare.Pentru că la 5 săptămâni după ce școala a început Bubu a murit.Pe 22 octombrie 2016.
Nu este un mod de a stopa campania alb-negru , nu am eu puterea.Este un mod de a vă traduce viața așa cum este ea, la modul trăit, nu povestit.E o poveste reală despre cum vezi Moartea cu ochii și despre cum Mama ta nu vrea să moară decât cu tine de mână deși te știa foarte bine și știa cât de slabă ești!Și totuși...
Totul începe în final de 2012 cu un diagnostic urât, cancer mamar ductal și lobular, grad IV.Mastectomie , radio și chimioterapie numai prin particulari, lupte și plâns.Mult plâns.Durere , suferință și speranță.Până în ultima secundă.Îmi spunea cu câteva zile înainte să se ducă:"Sunt eu , Mamă naivă,nu sunt eu de moarte, uite nu am slăbit ca alții, nu am nasul acvilin!"Și știu că a sperat până când ultima suflare i-a scăpat corpul de suferința acerbă.A trecut aproape 1 an.Degeaba!Tot nu realizez, tot cred că o voi găsi acasă.Anul trecut pe vremea asta când am început școala am întârziat și le-am găsit în curte, pe Mami și Sofi.Mami , ca de obicei m-a certat că stau prea mult timp la școală și mie mi-a rămas întipărită imaginea cu ele în curte.I-am zis în glumă "pisica cu 9 vieți" și Ea:"Nu sunt , Mamă!Nu mai e mult!"Și a intrat în casă pentru a se întinde, o obosea foarte rău soarele ,aerul de afară, nu se putea odihni decât cu somnifere foarte puternice și nu mai avea comandă în mâini.Parestezii aproape totale.Când Dumnezeu i-a luat mâinile a început prigoana.Ăsta e cancerul.Durerea de a-ți vedea Mama care imploră și își cere mâinile înapoi ca să poată să facă treabă.Jumătate de an a durat jelitul mâinilor.Comenzile refuzau să prindă viață.Ea care muta munții din loc, Ea, care făcea ce alții nici nu visau.Da, Ea.Ăsta e cancerul.O boală urâtă care ia de lângă noi iubirea și o mută în cer.Cât mi-e dat să trăiesc nu am puterea să înțeleg de ce totul s-a petrecut atât de repede, de ce la numai 57 de ani a plecat de lângă noi.De ce când aveam atât de multă nevoie de ea s-a mutat la îngeri?Știu că viața pământeană este limitată și că avem fiecare un rost, o menire pe acest pământ.Nu o să uit niciodată ultimele două zile, de agonie, suflul acela de suferință, "au, au"continuu, un zbierăt și o chemare în același timp.Nu am avut foarte mult timp curajul să deschid telefonul ei.Dar, săptămânile trecute am făcut-o.Aveam nevoie d eun număr de telefon.Intru în mesaje și găsesc următorul mesaj transmis unei foste colege de serviciu, mesaj trimis cu o săptămână înainte de Moarte:"Sunt mai bine, încep să îmi revin, Dumnezeu e mare, nu vreau să îi las pe ai mei!Alina va rămâne cu mult prea multe treburi.Nu pot să o las.Sofi e mult prea mică.Are nevoie de mine.Cu toții au nevoie de mine.Și totuși dacă se întâmplă...?"Puncte de suspensie și în memoria mea.Da, s-a întâmplat, a trecut aproape 1 an și degeaba.Fix degeaba.Zice lumea că o să fie bine cu timpul.Că se va așterne uitarea.Nu, nu se așterne nimic.Nici uitarea, nici nimic absolut.Nimeni și nimic nu mi-o va aduce înapoi.Voi trăi numai cu gândul acesta , că  a plecat mult prea devreme.Că mai avea multe de făcut pe aici.Suflet greu încercat de boli și la tinerețe, a cerut de la Divinitate la prima tură de cancere, la 25 de ani să mă vadă mare, să mă vadă mireasă.Și a mai primit 30 de ani.Da, m-a văzut mare și gata!Contractul cu Divinitatea s-a terminat.A murit repede.A zăcut două zile .Nu a implorat, nu a plâns.Doar în ultimul ceas o lacrimă i-a căzut în colțul ochilor.Pentru ce mai avea de trăit.Pentru tot ce ar mai fi putut să fie.O lacrimă și un țipăt mi-a luat-o de aici.A dus-o catre Nemurire pe Mamica mea dragă, dupa  4 ani de cancere.Ăsta e cancerul,durere și plâns , nu poze în alb-negru.
Cancerul e finalul imprevizibil grăbit...Lasă în urmă dâre, dâre....urme, tranșee...nu le mai umple nimeni cu nimic.
Cancerul e ceară topită pe suflete de copii , soți și nepoți rămași pe aici cu Dorul.
Cancerul e puterea de a alege crucea pentru mormântul Mamei de a o îmbrăca după ce s-a prăpădit ca pe un copil neputincios.De a vorbi cu ea deși știi foarte bine că-i în neființă.
Cancerul e puterea de a o privi în sicriu , de a o proteja la slujba de înmormântare de lumea curioasă.Cancerul e Moarte și atât.
Aș putea să fiu mult mai dură , dar mă opresc aici.Fără foto-alb negru, cancerul nu se va opri de la ele!

Mama

                  Astăzi vreau să las orice tip de scriere, scriitură, scris la o parte şi să scriu despre mama.Fiecare are pe lumea asta o mamă.Început sec şi lipsit de sensibilitate.Clar.Dar pur şi simplu, adevărat!Fiecare om se naşte dintr-o mamă...şi un tată evident.Norocul meu a fost să fiu adusă pe lume de mama mea, o femeie extraordinar de blândă şi cu mult bun simţ.Tanti Flori , cum o ştiu cunosc cu toţii.Mama s-a încăpăţânat să mă vadă mireasă, deşi acum 30 de ani lupta cu o altă formă mistuitoare de cancer:boala Hodgkin. Cu multă încredere în Dumnezeu a luptat până la cap şi principalul fir de care s-a prins a fost Alinuţa.Adică eu.Trebuia să se întoarcă acasă la fetiţa ei şi să mă facă mare.Când am crescut şi am început să cunosc ce înseamnă viaţa în linii mari, mama mi-a povestit despre boala ei şi îmi spunea cum alţii se stingeau lângă patul ei cu aceeaşi boală.A refuzat să se lase doborâtă şi avându-l aproape pe cel mai bun om din lume, tatăl meu a învins.Şi m-a văzut mireasă, dar asta nu înseamnă nici pe departe că s-a încheiat constractul cu Cel de Sus!Nici gând!Contractul cu Bunul Dumnezeu trebuie refăcut acum , în apropierea vârstei de 55 de ani.Pe 1 februarie mama împlineşte 55 de ani.Gândul că va fi prin spitale, departe de casă mă înfioară, dar pe de altă parte ştiu că este o perioadă iminentă prin care vom trece.

                        Mama a fost mereu pentru mine raţiunea mea de a fi. Mereu m-am raportat la ea şi niciodată legătura dintre noi nu s-a rupt.Că am trecut ca oricare prin mici certuri, sau că eu fire rebelă i-am reproşat mici amănunte şi ea mie mi-a întors elanul adolescentin şi l-a pus în coadă de mătură e altceva!Sunt aspecte din viaţa oricărei familii şi nu le dezmint.Nu dezmint , de asemenea niciodată faptul că nu am fost un copil model, deşi mereu m-am străduit să fiu şi că în avântul vieţii poate am supărat-o cu ceva.Când eşti copil singur la părinţi lumea toată e a ta, totul e al tău şi totul se dezvoltă prin şi pentru tine.Egoismul acesta al copilului singur la părinţi este cât se poate de adevărat, dar nu imposibil de tratat.Mama a avut un singur copil pe mine, o răsfăţată şi o protejată şi acum , la aproape 32 de ani.În periplul vieţii am ales să rămân copil până când Bunul Dumnezeu îmi va da voie.Să nu plec de lângă ai mei şi să nu-i las singuri.Fiind singură nu aveam ce spune, ceva de genul, va rămâne sor-mea, sau frati-miu cu ai mei!Nu!Sau nu îmi pasă, fac bagajul şi plec de-acasă!Unde?Nu ştiu, oriunde în lumea asta mare cum au făcut-o mulţi înaintea mea!Nu!Din nou, nu!Nu a fost cazul pentru că ai mei nu m-au încătuşat niciodată, a fost opţiunea şi alegerea mea.Am rămas cu ai mei , bineînţeles ...înţeleasă de dragul meu soţ.Viaţa cu ale ei urcuşuri şi coborâşuri.La mine  viaţa s-a dovedit a fi blândă, cu o pantă uşurică pe care am putut-o s-o urc şi eu(la kilogramele mele).

                   Aşa că viaţa mea este şi viaţa alor mei, implicit viaţa mamei mele.Mama a fost clipă de clipă lângă mine, din prima zi a existenţei mele până acum.Nu m-a lăsat să îndur , să nu am , să ştiu ce-i greul.A făcut pe naiba-n patru şi de unde, de neunde a scos bănuţi, s-a dat peste cap să mă ţină la Braşov , la Facultate şi să mă facă om.Nu de puţine ori sunam:nu mai am niciun leu!Şi mama rezolva!Cum ...?Dumnezeu ştie!Ali întroducea cardul în ATM şi mai trăia o săptămână, două până când venea acasă şi umplea iar sarsanalele către Braşov.Şi aşa m-a ajutat Dumnezeu şi am absolvit cu brio facultatea.Ai mei au fost baza, fără ei nu s-ar fi putut nimic.M-au susţinut la maxim!Şi uita aşa, în vara anului 2005 în urma examenului de titularizare mă aflu profesor titular de limba şi literatura română la Şcoala Cojasca.Sentimente amestecate.Mândrie şi dezamăgire la un loc.Atunci când te ştii bun în pătrăţica ta te simţi discriminat de o societate jalnică în care îţi duci traiul.Condamnată de prieteni că m-am făcut profă...susţinută de părinţi pe de altă parte am mers înainte.Cu un alt mare sprijin la braţ, avându-l aproape sufleteşte pe cel ce urma să-mi fie soţ şi tatăl copilului mei am mers mai departe.Mama a urmărit evoluţia mea ca cel mai blând înger şi aripile ei se întindeau mereu către Cer pentru a mulţumi fiindu-mi aproape.Şi tot Marele Dumnezeu mi-a trimis-o pe Sofiuţa, fetiţa mea.Am ajuns eu la rândul meu mamă şi ajungeam la vorbele mamei mele:până nu eşti mamă nu şti nimic despre lume!Aşa este!Maternitatea îţi dă un surplus de vitatlitate, de face din obosit -viteaz şi din terminat-odihnit.Mama nu s-a dezlipit de lângă mine în spital atunci când am născut.A stat cu mine.Şi-a improvizat un pat dintr-o bancă şi nu s-a mişcat din rezerva spitalului de lângă mine şi ghemotocul nou-născut.A suferit cu mine, prin mine şi mi-a dat putere!Hai, Ali, fii tare!Şi am ajuns să-i fac pe ai mei bunici.Moment unic în viaţa noastră.Mama mea este cea mai bună bunică din lume, Bubu îi spune Sofia şi o adoră.O iubire fără limite între puiul meu şi părinţii mei!Sensul vieţii mele a fost clar trasat de puiul meu:acasă, lângă Bubu şi tataie Vioriţă.Aşa am mers mai departe şi am avut tot mereu sprijinul părinţilor mei.Fără a fi lacrimogenă, telenovelistă sau mai ştiu eu ce spun clar că am cei mai dedicaţi părinţi din lume, care au uitat de ei , şi-au negat orice moft şi au dat totul pentru noi.Dintr-o dată nu au mai avut numai un copil , ci trei şi au devenit părinţii tuturor instantaneu.Dacă la mine egoismul îşi mai iese adesea din carapace , la ei niciodată.Toţi trei(eu, fetiţa şi soţul)suntem ei lor şi gata.Nu te pui cu mama şi cu tata când e vorba de familie!Familia e sacră şi aşa ne-au învăţat şi pe noi!Şi eu le-am mulţumit făcându-mă profă în satul meu natal.Pentru unii o mândrie de neînţeles în vremuri când toti vor să zboare, pentru ei ...mult!

                   Mama este o gospodină desăvârşită , un om atât de priceput încât nu vă pot spune.De asemenea o croitoreasă excepţională.Rochia de mireasă ea mi-a făcut-o şi de ani buni de zile de când am luat proporţii mama mi-a cusut ca să mă simt şi eu în rândul lumii.Şi cu o floare în piept , o bluză fistichie am ieşit mereu din belea şi din anonimat!Mama este designerul meu, cea mai pricepută din lume!Ştiu că fiecare are în mama lui un idol , reprezentat de suma faptelor, întâmplărilor, sentimentelor la un loc.Mama este mama şi atât.Nimeni şi nimic nu poate înlocui în mintea omului cuvântul mamă.Ce faci, Ali?Eşti necăjită?Ali, ce ai?O aud adesea pe mama.Să pui mâna să te duci la doctor că mor când te văd aşa boşoroagă!E...hai, măi mămică că nu am nimic!Mami meu trebuie să o vadă şi pe Sofia mireasă, trebuie să semneze un nou contract cu Supravieţuirea zilele acestea.Trebuie să fie tare pentru că e mama mea, Floriniţa mea, Floricica mea, păpuşa mea şi tot ce am eu mai bun pe lumea asta!Mama mea e mama mea şi refuz  să o las să plece ...Nici gând!Are atât de multe lucruri de făcut aici printre noi.Trebuie să-i facă Sofiei rochiţă mov de Paşte.Trebuie să mă ajute să mă repun pe picioare.Trebuie să ne plimbăm şi noi puţin prin lumea asta mare că prea toată viaţa numai muncă şi muncă.Trebuie să o vadă pe Sofi în prima zi de şcoală.Trebuie...să meargă mai departe!

                  Astăzi am simţit să scriu despre mama mea, un om simplu şi loial, ataşat trup şi suflet familiei.Pentru că aşa mi-a dictat imina am însirat rândurile de mai sus pentru că asta pot face, să scriu...Rândurile acestea vor fi citite de voi şi înţelese...pentru că şi voi aveţi mame(sau aţi avut şi acum ne privesc de Acolo, de Sus).

                       Dincolo de latura scriitoricească mama mea trece printr-o perioadă grea, am simţit-o de ceva timp că suferă.O suferinţă ascunsă, pusă la colţ ca să nu ne supere pe noi.Acum , noi cei dragi ei trebuie să-i fim aproape , să o susţinem şi să încercăm să facem tot ce se poate pentru ca ea să meargă mai departe.Nu ştiu dacă aceste rânduri vor fi vreodată citite de mama pentru că ea mă ceartă.....Ce ai scris acolo?Mă faci să plâng?Nu ştiu dacă îşi va da vreodată jos ochelarii pentru a-şi şterge lacrimile după ce a citit ce am scris eu aici, dar ştiu cu siguranţă că sunt tare mândră că e mama mea şi că Destinul mi-a dăruit o mama atât de puternică!

                  Mamă, te iubesc şi sunt trup şi suflet lângă tine!

                                                A ta, 

                                                           Ali

Hai-hui printre idei

Tot mai des suntem puşi în faţa unor realităţi.Ne place sau nu trebuie să facem faţă diverselor situaţii ivite.Adesea ...ne fâstâcim şi zâmbim şcolăreşte sperând că nu se va vedea teama care ne inundă toată fiinţă.Matur fiind speri să nu mai ai palpitaţiile adolescentine.Dar de unde?Constaţi cu dezamăgire că s-au intensificat!Şi ce ai de făcut?Trebuie să faci faţă situaţiei.

Constat tot mai des că lumea se împarte în două, fără vreo şansă de contopire a celor două părţi.Sunt oameni care trăiesc bine, prosperă şi abundă material vorbind şi oameni care nu au.Nu au şi atât.Dar trăiesc şi ei.Cum?Cum pot!Cu răbdare şi înţelepciune.Bine, bine ...răbdarea nu te ajută să-ţi plăteşti facturile şi înţelepciunea este egală cu zero când banca te sună să achiţi rata.Şi totuşi în pana de idei...aştepti.Ce?Se va întâmpla oare ceva?Nu...cu siguranţă, dar ce poţi să faci?Mai arunci un ochi pe la fotografiile celor care au şi te întrebi cum o fi?O fi bine, o fi ...rău...Şi aştepti.Mi-am creat un laitmotiv din aşteptarea asta devenita adesea zadarnică.Dar tot aşteptând mai şi primeşti.Primeşti din seria nematerialului destule.Şi te întrebi:Oare nu e mai bine aşa?Oare nu face cât toate averile din lume zâmbetul candid al copilului tău, mulţumit că i-ai luat un set de creioane de colorat?Oare nu e suficientă o îmbrăţişare din partea omului drag şi un îndemn încurajator spre viitor?Oare nu e minunat să ştii că lumea e a ta şi numai a ta , chiar dacă lumea ta se limitează la câţiva metrii pătraţi?Dar sunt ai tăi!Şi să nu uiţi niciodată că nimeni nu te împiedică să visezi.Şi visarea asta poate să fie extrem de periculoasă.Să nu trăim ancoraţi de vise într-o lume himerică!Să nu riscăm să nu mai coborâm de acolo nici traşi de camionele realităţii!Nu!Pentru mine visele sunt motoare care mă propulsează în viitor!

Hai-hui printre idei....către viitor!

Din 2012

Din 2012 răsuflările calde ale viitorului vin spre mine.Mi-e teamă de ce simt, dar nu mă împotrivesc.Toate cele care s-au întâmplat au fost un dat al sorţii şi încerc să le duc în cârcă aşa cum pot.Nu pe mine este povara cea mai mare , ci pe cei apropiaţi mie care îşi plâng în fiecare zi dispariţia.Lacrimile lor sunt şi lacrimile mele pentru că am crescut acolo, în fiinţa lor.Sufăr în mod diferit pentru fiecare dintre ei şi cer gândul cel bun pentru a-i ajuta.Incapacitatea mea momentană cu siguranţă se va dezamorsa şi voi putea face cât de curând ceva.Simt asta şi rar s-a întâmplat ca extrasenzorialul să mă înşele.
2012 a venit cu iz de An Nou , dar fără solemnitate.L-am primit cum se cuvine, ca pe un nou început, cu fruntea sus şi ochii închişi.Voi putea face ceva grandios anul acesta?Cu siguranţă, da!Zi de zi...
Din 2012 chem viitorul!Sunt aici

De An Nou

În Ajun de An Nou e mare forfotă prin casele oamenilor...gospodinele prepară tot felul de mâncăruri, care de care mai alese...gospodarii urmăresc colecţia de băuturi ţinută pentru Anul Nou cu mult jind.Trebuie să ai de toate pentru noaptea dintre ani....belşug să fie!Îţi trebuie, nu-ţi trebuie mergi la magazin şi încarci coşul cu vrute şi nevrute ... sigur vei avea nevoie de ele...şi oricât ai socoti tot uiţi să iei ceva şi alerhi ca bezmeticul la magazinul din apropiere să iei ceva-ul fără de care nu poţi trece în noul an.Anul acesta m-ascutit Dumnezeu de febra cumpărăturilor-am stat cu fata acasă şi am ascultat numa'povestirile alor mei de la supermarket...nu-s adepta pregătirolor excesive, a vizitelor neaşteptate de sărbători pentru că aşa se face....de ce?Nu înţeleg de ce tot omorul şi zbaterea de a avea hălbet pe masă.Şi mai e la noi, la români o nenorocire...sor'mea face cutare, vecina cutare...eu cum să rămân în urmă???Chiar aşa!Să dăm drumul la balamuc...Ca de fiecare dată au trecut şi sărbătorile...Anul acesta pentru noi nu au fost sărbători pentru că bunica mea a făcut accident cerebral şi numai de sărbători nu ne-a ars.Mama făcea mâncarea pitită la bucătărie , printre lacrimi şi suspinecu gândul la mama ei care zace pe u pat ostil de spital.Noi încercam să o încurajăm , dar ...nu!Fără rost...suferinţa e suferinţă ...nu ţine cont de Anul Nou, de ...nimic.Pe 1 a fost s-o vadă la spital.A strâns-o de mână şi a deschis ochii pe jumătate încercând să-i spună că simte că a venit.Acum Dumnezeu hotărăşte...De Anul Nou am fost trişti , nu am sărbătorit.Am privit la miezul nopţii pe geam artificiile şi m-am băgat la nani lângă păpuşa mea.Sofia nu ştie de Crăciun, An Nou.Programul ei este fix.Aşa că...mămică şi de Anul Nou am trecut în 2011 nas în nas cu prinţesa mea visând cu ochii deschişi că mamaie Marioara se va face bine, Sofia va fi sănătoasă, mama şi tata vor avea puterea să fie lângă noi ani mulţi, Adrian o să fie aşa cum este el...bărbatul meu drag, socrii liniştiţi, rudele sănătoase şi în putere...

walking in a winter wonderland

Sleigh bells ring, are you listening,
in the lane, snow is glistening
A beautiful sight,
we're happy tonight,
walking in a winter wonderland...

o iarnă adevărată...de la fereastră văd zăpada pufoasă ca spuma laptelui...sunt foarte pofticioasă...instalaţiile sunt la loc de cinste pe casele tuturor!o iarnă de vis ...gândul îmi zboară aievea în lumea viselor ...ce m-aş tăvăli prin zăpada de afară...în casă e cald şi bine, ai mei, mulţumesc lui Dumnezeu ... sunt bine , sănătoşi şi eu cu fetiţa mea , la caldură...admirăm iarna ...Sofia a descoperit că zăpada se aşază pe cizmulite....ce minune!!!!!!!!!!zăpada nu e de mâncare,în schimb...mare dezamăgire!încă nu am plimbat-o cu sania, dar cu siguranţă va fi foarte încântată...ieri când am dus-o pe stradă şi a văzut totul alb a rămas stupefiată...penelul lui Doamne-Doamne zugrăvise totul în alb...ochişorii ei verzi vedeau albul din jur şi-i venea să-l înghită de fericire!îmi vin în minte anii copilăriei când mergeam la colindat...iernile când îl rugam pe tata să mergem la bulgărit sau pe mama să se joace cu mine...nu prea aveam vecini aşa că cei mai buni parteneri de joacă erau...mama şi tata...acum , eu şi Adrian suntem la rândul noastru ...mamă şi tată...fetiţa noastră creşte şi nimic pe lumea asta nu poate fi mai frumos!un sentiment total care te propulsează în viitor , indiferent de vremuri şi greutăţi.Sofia e minunată...iarna asta Sofia e mai frumoasă, în zăpada cu nasul roşu şi obrajii reci....cu mănuşi în mâini...şi fără fular că nu-l suferă...Sofia este o minune vie ...un colţ de rai în vieţile noastre...aer şi apă, foc şi pământ ...toate la un loc , cer şi aer...întuneric şi lumină... e totul...
un petec de zăpadă mă duce către copilărie...se aşterne un alt strat ...şi încă unul...
walking in a winter wonderland....

Crăciun la un an şi jumătate

Sofia a început deja să fie interesată de Moş Crăciun .Îl numeşte''piticul''.În ochii păpusicii mele Moşul este un pitic pentru că are scufiţă roşie precum piticii ei.Aştept să împodobesc bradul pentru iubita mea!O să fie foarte încântată!A avut brad şi anul trecut, dar anul trecut avea doar 6 luni şi nu o atrăgeau decât beculeţele viu colorate din brad!În schimb, anul acesta este fetiţă mare...Sofia e minunată, iar acum când aerul puternic îi înroşeşte obrajii este şi ...mai minunată.Cu siguranţă iarna aceasta va fi foarte frumoasă pentru că fetiţa mea aşteaptă zăpada.Are o sanie mică pe care o va trage tăticul ei pe zăpadă.Are bunici care o adoră şi o casă plină de jucării.Sofia aşteaptă pe Moş Crăciun şi el va veni fără îndoială pentru că Sofia este o fetiţă isteaţă care merită tot ce-i mai bun pe lumea asta!
Crăciun fericit tuturor!

Vă pupm cu drag,
mami Ali şi Soficuţa