armonii

armonii de primăvară.desene pe asfalt.vreau să dobor regulile ortografiei şi punctuaţiei şi să mă recreez.lupt adesea cu piedicile.azi m-am hotărât să plec la plimbare.viaţa poate fi o armonie.cred că am ajuns la reţeta secretă a fericirii.i-am depistat rând pe rând ingredientele, le-am gustat pe fiecare în parte.le-am omogenizat până am obţinut un amestec interesant cu iz de viaţă.am obţinut un aluat uşor de întins.nu am ajuns uşor aici.mi-au trebuit opt ani de muncă.mi-au trebuit ani buni de distanţă presărată cu lacrimi şi suspine.mi-au trebuit nopţi pline de vise.visam la ce va să fie!niciun vis nu a fost la fel de reuşit ca viaţa de acum.trăiesc într-o armonie de sentimente.iubesc şi sunt iubită.trăiesc pentru că am pentru cine.viaţa s-a plămădit în mine acum nouă luni.a prins spirit.trupuşorul cât un bob de orez a crescut până s-a făcut fiinţă.îmi amintesc cu plăcere data de 12 decembrie 2008 când am văzut-o prima dată la ecograf.avea şapte milimetrii.era vie şi-şi anunţa timid venirea pe lume.nicio secundă nu m-am gândit să renunţ la ea.o visam.adesea o întrebam pe mama dacă îşi închipuie cum o să fie.mama zicea că o vede frumoasă.adică...insistam eu!adică aşa cum este acum.un omuleţ adevărat, cu pielea de trandafir, ochişori de iarbă stropită cu rouă.a furat ochii tatălui ei.şi i-a pus pe feţişoara ei deasupra unui năsuc cârn de care nu o poţi trage că-l pierzi printre degete.guriţa de căpşuni copţi te îndeamnă s-o înghiţi.este aşa cum în nici cel mai reuşit vis nu am visat-o.e ea, minunea vieţii mele!e semnul clar că viaţa mea are un rost.e dovada vie a celor opt ani de muncă.m-am îndrăgostit de El acum opt ani.pe 1 martie.eram în primul an de facultate.Braşovul mi se părea tărâmul de vis al oricărui tânăr.respir în amintire aerul tare al oraşului de munte.visez la muntele împădurit şi la colinele pline de viaţă.pe Colină ne-am văzut prima data.noi, boboacele nu locuiam acolo.fusesem aruncate in Tractorul, într-un cămin de liceu.pe Colină stăteau cei mari.prietena şi colega mea de cameră mă anunţă seara, pe 1 martie că vom merge pe Colină, la un chef. nu aveam niciun chef.aveam sufletul sfâşiat de urmele primei iubiri.nu trecuse mult timp decând lăsasem în urmă visul unei iubiri moarte.sicriul în care o înmormântasem era mult prea la suprafaţă pentru a visa le ghiocei.lacrimile în care îngropasem marea dragoste a sfârşitului adolescenţei mele fuseseră izvor de munte, cu ape repezi.dar...muntele are un rol protector în viaţa mea.la poalele lui,muntele a strâns suferinţa mea şi a făcut-o vânt.i-a dat drumul la vale ţi a rostogolit-o ca pe o piatră rea care nu-şi găsea locul în viaţa mea.sisif nu şi-a făcut deloc apariţia şi piatra a rămas la vale, prin câmpiile nărăvaşe ale vieţii mele.m-am lăsat condusă pe Colină, fără să visez că acolo voi găsi marea mea iubire.iubirea vieţii mele.am crescut împreună.am avut şi n-am avut.am putut şi n-am putut.am plâns şi am râs.am simţit aerul tare de munte că ne dă putere.şi de fiecare dată când el pleca la mare şi eu la câmpie muntele ne aducea iar şi iar împreună.aşa am crescut patru ani, învăţându-ne unul pe celălalt.am plâns şi am râs pentru El.am semănat seminţele viitorului pentru noi.au urmat ani grei.marea nu avea cum să sălăşluiască la câmpie.până când viaţa a pus pecetea.până aici ne-a fost...viaţa ne-a tras de mâini şi ne-a adus împreună pentru totdeanua.armonia viaţii.armonia iubirii.şi acum boţul de om care pe 1 martie va face nouă luni strigă la mine ma-maa, supărată că nu prea o bag în seamă, că dau mai mare importanţă tastelor astea reci.că prefer literele în locul chiotelor ei de veselie...niciodată!numai un moment de pauză în care m-am hotărât să împărtăşesc armonii în jur...tastez acum o poveste vie care merge mai departe.un râs mă cheamă...nu-l pot refuza...la revedere, taste!ne revedem curând...acum mergem afară să sădim armonii!

Efemerităţi

În loc de "bună ziua" mi-a zis…enigmatic
-Bună!
Nu mi s-a părut normal ,
dar ce poţi face când iubeşti la dobitoace?
De exemplu astă-seara
Stând pe bară
Am zărit cum luna clară
Se pupa cu-o cioară…
Nu mi s-a părut normal …
Dar ce poţi face când trăieşti cu dobitoace?
alt exemplu uimitor
drept, uşor
aruncat la colţ de stradă să se vadă
zace pruncu-i plângăcios
e frumos?...
iar ea-n piaţa publică
vrea să pară ludică?
nu mi s-a părut normal,
dar ce poţi face când educi la dobitoace…
azi la poarta Raiului
plânge Maica Domnului
pentru buna luna clară
ce asear’pupa o cioară…
pentru pruncu’plângăcios
e frumos?
efemer ca vântul seara
şi-a închis sumarul doamna
limba ceasului se strică
o albină o ridică…
nu-i nici bine , nu-i nici rău
te-am iubit
a fost uşor
mi-ai spus
-Bună!într-o seară
…preţ de-o vară
până-n seara…
nu mi s-a părut normal,
dar ce poţi face când ajungi la dobitoace!

Descânt

ieşi deochi dintre ochi
fugi şi te adapă-n stâncă
unde nici umbra nu urcă!
ieşi şi du-te-n loc umbros
unde-i soare duşmănos!
ieşi te du din curtea mea
ia-o pe lângă vâlcea
ieşi din suflet
ieşi din floare
să nu mai simt foc, că doare!
ochi albastrii m-au privit
şi pe loc m-au nimerit
arză-i doru-n albăstrie
de s-or mai uita la mine!
ochii verzi m-au urmărit
şi în loc m-au ţintuit,
arză-i jalea în verzie
de m-or mai lua pe mine!
negrii ochi în prag de seara
m-au privit pe sub sprânceană,
şi m-au înşirat pe drum
socoteai că sunt nebun!
arză-i doru de copiii
de se-or mai uita hapsâni!
ochi căprui ca solu toamna
m-au privit , mi-au făcut seamă
stau mă uit cu drag la lună
socotind că-i o minciună!
arză-i focu-n foc pe jar
de necaz şi de amar!
merg pe drum
mă las în jos
simt pământu lunecos
merg pe sus
mă ţin în loc
n-am nici soartă, nici noroc...

ieşi te du-n dumicătură
când oi mai baga-o-n gură!
ieşi din piept şi din fuioare
să te ţii iar pe picioare!
ieşi te du-n pustietate
să mi te văd doar în spate!

Pseudo-primăvara...

Ieri la prânz am ieşit cu Sofia pe afară.Era cald.Un soare dolofan invadase cerul.Şi nu era deloc zgârcit!Trimitea prin razele-i puternice căldura mult aşteptată.Nu era de mirare că oamenii trebuluiau prin curţi!Cu toţii venerau soarele.Zăpada care a fost gazdă bună săniilor acum era aruncată de ici, colo.A fost bună, dar acum se transformă în şiroaie nervoase care inundă grădinile.Primăvara îşi anunţă timid venirea.Două vrăbii stau la bârfă la o streaşină.Le e frică să iasă prin curte şi să culeagă din grăunţele găinilor.Soarele le invită la plimbare.Şi ne urmează.Zborul lor taie orizintul şi-l rupe în două.Primăva a zâmbit şi iarna, tristă îşi simte sfârşitul aproape.O bătrână se vaită la poartă de singurătate.Nu are cu cine vorbi şi vorbeşte cu pisica ei dragă.O salut şi merg mai departe.Nu vreau să-i dau speranţe deşarte.Nu aş putea sta prea mult de vorbă cu ea, aşa că îmi văd de drum.Sofia e încântată de aerul călduţ.Admiră, din căruciorul ei tot ce se poate.O sperie soarele şi-şi vâră năsucul între pumni ca să se apere de lumină.Somnicul vine pe la gene.Aerul ăsta tare o invită la un pic de nani.Dar rezistă pentru că de mult nu s-a mai plimbat atât!Nu poate rata peisajul străzii noastre într-o zi călduţă!O vecină mă întreabă dacă a făcut fata cinci luni.Eu zic că face în curând nouă luni şi-mi văd de drum.O alta mă asigură că nu deoache şi -mi cere permisiunea s-o vadă mai de aproape.Suspicioasă din fire nu mă las înduplecată şi zic că sunt pe fugă.Sofia mă aprobă şi-mi împărtăşeşte gândul.Mergem mai departe şi intrăm la magazin.Sofi se uită curioasă în jur.Râd că e mică şi încă nu ştie să ceară una, alta!Vânzătoarea ne complimentează că ne-am făcut fete mari şi ne pune în pungă patru pâini rumene.Reluăm plimbarea.O fetiţă o pupă în fugă pe Sofi pe-o mânuţă.Râde şi continuă să se ascundă de soare.Somnicul o doboară.La poartă ne aştepa tati.Cred că era deja îngrijorat.Dar noi am avut treabă, am avut întâlnire cu prima zi de primăvară...

Lumea mea...o nouă dimineaţă

Lumea mea e o lume mică, cuprinsă între graniţe limitate.Locuiesc într-o casă modestă.Vecini îmi sunt optimismul şi speranţa.De multe ori am sărit gardul în ograda lor pentru că simţeam că nu mai fac faţă.Şi s-au dovedit vecini destoinici pe care mă pot sprijini.Dar vine o vreme când uşile sunt închise, chiar şi la cei mai amabili vecini, când gardurile pline de spini devin inaccesibile.Mă uit printr-o fisură a zidului...dincolo!Văd oameni râzând şi simţindu-se bine.Mi-e frică să nu fiu văzută, aşa că mă fac una cu zidul şi privesc.Nu mai respir.M-am făcut piatră.Odată ce seara s-a lăsat în curtea vecinilor mei mă fac din nou om şi mă întorc în casă.Mă apuc de trebăluit căci mi-a convenit să pierd toată ziua aiurea ...în gard!Acum, seară fiind trebuie să fac una, alta, să mă ocup de micile nimicuri pe care le-am neglijat peste zi.Curăţ repede patru cartofi şi-i arunc în tigaie.Mai găsesc şi două ouă pe care le bat într-un castron până le fac spumă.Fac din ele o omletă pufoasă.Tai şi câteva roşii, un castravete supărat şi o jumătate de ceapă.Adaug ulei şi sare...după gust.Masa e servită!Nu uit să pun la uscat rufele din maşina de spălat!Şi una peste alta, după baie şi mici hârjoneli vine noaptea.Motiv numai bun să mă furişez în vârful degetelor în grădină.Se aud râsete!Vin de la vecina!Mă furişez după o tufă de trandafiri şi ...privesc.Rămân pentru câteva secunde mută!Eu eram acolo, râzând cu gura până la urechi.Înconjurată de tot felul de oameni.Unii cunoscuţi, alţii mai puţin cunoscuţi.Mă distrează orice, râd şi mă înroşesc la complimentele ce-mi gâdilă urechile.Prietenele mele stau numai lângă mine.Mă venerează.Eu sunt în centrul atenţiei.Nicio decizie nu se ia fără mine, niciun scaun nu se mută fără aprobarea mea.Sunt eu şi nu înţeleg cum pot fi şi acolo şi ...aici.Cuibărită în tufa de trandafiri admir propria-mi fericire.Un scâncet de copil mă cheamă în casă.În pătuţu-i moale fetiţa visează.Pare liniştită şi fericită!Mă uit la ea şi de frică să nu o trezesc mă pun în pat.Adorm.Încă o noapte lângă pătuţul fetiţei mele a trecut.Cu speranţa că mâine voi dormi mai bine şi nu voi mai visa ...tufe de trandafiri şi distracţii deşarte mă ridic alene din pat.Ma-ma se aude glasul ei...Dintr-o dată totul capătă sens.Mă revigorează şi-mi dă putere!Merg şi deschid fereastra ce dă în grădină.Aceleaşi tufe de trandafiri şi aceeaşi vecini:speranţa şi optimismul.Merită să încercaţi....

Eclipsă de timp

Este dificil să trăieşti în trecut, ridicol să trăieşti în viitor şi pretenţios să trăieşti în prezent.Am ajuns să mă bucur de fiecare nimic pentru că din bucurii mici formăm şiragul de mărgele pe care ni-l vom prinde în jurul gâtului când vom pleca la plimbare.Valoarea timpului nu poate fi contorizată şi de multe ori realizez că nu pot controla timpul.Oricât de multe calcule mi-aş face când trag linie la sfârşitul zilei realizez că am ratat din nou socoteala.Timpul mi-a scăpat printre degete şi azi.Ca nisipul strâns în pumnul nesigur de îndrăgostit.Simt mirosul mării şi aer tare de munte, dar ştiu că niciodată marea nu va mai fi mare şi muntele-munte pentru mine.Acum mă raportez la toate plăcerile altfel!Marea mea e o mare de ninsoare, cu fulgi mari şi pufoşi, cu faţă de copil inocent.Iar muntele meu e familia mea şi escaladăm zilnic în lupta cu viaţa.Nu mă las şi urc în telescaun şi privesc fără pic de emoţie în jos.Văd o vale întinsă, cu o vegetaţie fascinantă.Văd locuri cunoscute şi simt aproape oameni dragi.Recunosc o curte, un leagăn , o jucărie de plastic.Râd când observ că hoaţa de căţeluşă a furat papucul mamei.Tata sigur se va înfuria când va găsi papucul prin grădină.Toate se petrec sub ochii mei.Acum alerg, copil fiind desculţă prin curte, acum scriu primele litere pe pereţi, acum am cozi şi funde şi tresar la complimentele colegilor, acum iubesc, ţin de mână un băiat simpatic, acum primul sărut îmi taie respiraţia, acum dau bac-ul, acum plec la facultate la Braşov, acum urc pe Tâmpa cu prietenele mele,acum l-am cunoscut pe El, acum îl iubesc la fel ca atunci, acum anestezicul curge lin prin vene şi mă trezesc şi aud:aveţi o fetiţă sănătoasă şi foarte frumoasă!!!Acum sunt mamă.Şi tot acum mă uit pe fereastră şi număr fulgii ce cad în curtea mea.Acum fetiţa mea mă strigă:ma-ma şi toate astea sub scenariul Timpului.Clişee.Cu toţii le trăim!Momente, instantanee care fug de sub ochii noştrii.Totul în jur e opac.Ce să fi oare?Eclipsă de timp....??Prezentul continuu.Acum.

În goană...

Schimbările mari încep cu paşi mici!Aşa am ajuns să mă lovesc cu capul de realitate!Am făcut un cucui mare pe care mi l-am bandajat cu o zi bună.Rana începuse să se vindece când printr-o mică fisură mi-a ieşit o idee.Am încercat s-o prind, dar
avea un elan ...Aşa că am lăsat ideea nărăvaşă în libertate.Acum
sunt în goană după idee!Şi încerc s-o prind, s-o priponesc de un
creion şi s-o înşir pe-o foaie.Poate aşa, captivă pe hârtie se va linişti!Dar nu...nu se lasă deloc!Mă chinuie.Mă aleargă prin camera goală.Acum e pe tavan, acum stă şi se holbează pe fereastră!Tu, idee ai milă de mine!Aşa am ajuns prizoniera ideei.Orice aş face mă întorc în camera goală şi încep goana.E o urmărire reciprocă.E o fugă în van.M-am obişnuit cu asta.Nu mai încerc s-o prind.Am renunţat.Dar şireata mă ispiteşte.Acum e flacără, acum apă, acum pământ.Aş întinde mâna dar se face foc şi fuge.Aş bea-o, dar îmi curge printre degete.M-aş contopi cu ea, dar se ascunde şi se face una cu pământul.Aşa că abandonând-o nu fac nimic altceva decât să menţin ritmul.Într-o seară pe când stăteam în hamac am văzut-o pe cer.Era un nor pufos!Îmi făcea în ciudă.Dansa pe albastrul întins din faţa ochilor mei.Nu era întuneric, înserarea încă nu domnea peste oameni.Era tocmai bine, nici zi, nici noapte.Nici cuvânt, nici necuvânt.Tocmai bine,nici făptură, nici nălucă.Mă las purtată de visare.Ideea-nor mă ispitea, mă tortura!Am luat o coală albastră de hârtie, aşişderea cu cerul şi mi-am pus-o pe faţă.Nu mai vedeam năstruşnicul nor!Şi dintr-o dată am simţit cum totul se clarifică în mintea mea.Zilele redeveneau zile, iar nopţile nopţi, albul era din nou alb, iar negrul-negru.Griul dispăruse.Nimic indefinit în mintea-mi.Totul prinsese formă.Definiţiile se loveau una de alta.Am luat foaia de pe faţa mea şi am văzut un norişor alb.Nimic altceva.Un peisaj simplu.Un nor desenat parcă de cel mai mare pictor!Acum cu penelul în mână caut albastrul.Îmi trebuie un nou cer...

O nouă piesă la Bulandra

"Teatrul „Tony Bulandra” a fost inaugurat în 30 ianuarie 2002, când românii sărbătoreau 150 de ani de la naşterea marelui dramaturg naţional Ion Luca Caragiale.Teatrul a fost inaugurat în prezenta Ministrului Culturii, dar fără participarea colegilor de breasla, probabil nu dintr-o lipsă de interes ci mai degrabă dintr-o lipsă de comunicare.Într-un moment de mare criză în Teatrul Românesc când se vorbeşte de o „lege a teatrelor”, de desfiinţarea teatrelor finanţate de la buget, la Târgovişte se înfiinţează un teatru de repertoriu cu o trupă permanentă, refuzând ideea de Teatru „garaj” al unor proiecte aleatorii, sau al unor spectacole fabricate doar pentru exploatare financiară (tip şuşă)Până la venirea lui Mc. Ranin la direcţia teatrului, august 2002, teatrul a funcţionat cu târgovişteni, dar pe „ruinele” fostului teatru popular cu acelaşi nume."www.pmtgv.ro
O nouă piesă la Bulandra, o adaptare minunată în care personajele lui Caragiale au fost actualizate cum nu se putea mai bine!Ce să mai!Am văzut" O noapte furtunoasă" plină de actualitate!Ce să mai vorbesc despre grătarul de început care m-a dus cu gândul la cât suntem de ...micomani!Nu există cuvântul, dar de ce să nu existe dacă-l folosesc!Românul lui Caragiale trăieşte şi în 2010!Şi duce o viaţă lipsită de esenţe.Iar săndăluţele roz ale Vetei au fost cât se poate de adaptate.Şi Ziţa avea aer de 2010 în mişcările-i lascive...Disperarea femeii moderne de a se mărita!Da, există...Ce să mai spun de Chiriac-ul nou, un june prim, înalt şi dres cu mătăsuri!Jupân Dumitrache apare-n pantalon scurt şi maiou.Nu cred că marele Caragiale s-a simţit jignit!Nuu, nenea a râs de acolo de sus!
Citeam date despre Teatrul nostru din Târgovişte , după ce aseară am asistat , cu plăcere la piesa "O noapte furtunoasă".În vremuri în care lumea aleargă nebună , nebună după bani, interese sala teatrului nostru s-a dovedit neîncăpătoare!O încântare pentru ochiul şi mintea obosită a omului prins în cotidian!Nu cu mult timp în urmă asistam la piesa" D'ale carnavalului" şi mă întorceam acasă cu sufletul plin de bucurie!Iar aseară bucuria ne-a fost pălită de realitatea cruntă!Teatrul trece prin vremuri foarte grele.În vremuri austere, de criză a întreţine un teatru a devenit o povară pentru municipalitate!Aseară am văzut-o cu ochii mei pe doamna Irina Margareta Nistor care a fost la noi la teatru pentru a milita pentru o cauză dreaptă.Am auzit aseară replici memorabile!Teatrul nu are limite şi nimeni şi nimic nu-l poate opri.Dar din păcate îmi amintesc şi replica dlui director care spunea că a obosit să mai spere, după ce a transformat cât a putut.A transformat draperiile în costume!În ce lume trăim!În loc să ne protejăm cele câteva valori pe care le avem noi facem tot posibilul să le omorâm.Da, ne omorâm un copil care are imaginaţie!Jalnic...Nu pot să nu mă alătur protestului oamenilor de teatru.De ce să păţim aşa?Pentru că ne lăsăm duşi de valul indiferenţei.Nu avem răbdarea necesară să ascultăm un sonet şi chiar dacă-l auzim ne facem că de fapt era motorul maşinii care aleargă în trafic!1 februarie 2010, o seara memorabilă în care sonetele au strigat în noapte!Şi motoarele maşinilor s-au oprit pentru câteva ore şi au dansat în ritmul muzicii de vioară!Un trafic ideal!Trăim in Utopia!Suntem actori în propria piesă.Nimeni nu are de suferit pentru că scenariile sunt scrise de Dumnezeu!Marele Regizor şi-a întors privirea către bieţii actori răniţi în timpul piesei.Şi le-a dat un scenariu plauzibil în care toţi au ce-şi doresc!Iar bugetul este nelimitat...Nicio grija pentru Marea Piesă!Şi muzica sună încet, plăcut...Mă las condusă de trilurile viorii.Şi ajung în faţa unei clădiri pe care scrie...
TEATRUL TONY BULANDRA
TÂRGOVIŞTE

Cei 10 "Dacă"

1. Dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l când este nevoie.
2. Dacă poţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri.
3. Dacă dai ceva, nu aştepta ca fapta să se întoarcă.
4. Dacă primeşti ceva, dă mai departe.
5. Dacă nu poţi să ajuţi pe cineva, spune-i-o în aşa fel încat să nu o recepteze ca pe un refuz.
6. Dacă poţi să construieşti ceva, nu distruge.
7. Dacă poţi, fii hotărât în ceea ce spui şi ceea ce faci.
8. Dacă devii celebru, rămâi modest.
9. Dacă eşti nervos, nu-şi descarca nervii pe alţii.
10. Dacă faci o observaţie, nu jigni. (Chris Simion)
M-aş lega de fiecare în parte, dar...îmi atrage atenţia în mod deosebit al doilea"Dacă": "Dacă poţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri."Nu cred că funcţionează foarte bine la noi altruismul ăsta!Ba deloc, cred că mintea românului crizat(adică din vremea crizei) funcţionează invers!
Of, ce vremuri traversăm!Ninge în continuu!Diseară o să merg la teatru...Motiv de bcurie!La "O noapte furtunoasă".Asta dacă nu ninge non-stop şi drumurile devin inaccesibile!Ei, nu o să se întâmple aşa!Aşa că îmi rămâne optmismul debordant într-o zi de iarnă exemplară!
Şi v-aş sfătui să cititi pe al 9-lea "Dacă"de mai multe ori!
O zi plăcută!
A propos, fetiţa mea are un dinte!
Sofi şi dinţişorul...