Liniştea este cea mai inaccesibilă muzică....

Azi-noapte am ieşit pe stradă.Nu mai era nimeni.Numai vântul şi paşii lăsaţi de alţii ca mine în zăpadă.Zăpada gemea.Nu am înţeles ce se intâmplă!Cum poate zăpada să sufere?Nu, nu e posibil!Îmi îndrept paşii spre poartă.Aş intra în curte, dar ceva nu mă lasă.Aud ceva.Un fel de muzică.Nimeni nu trecea cu boxele date la maxim ,niciun zebzec cu mobilul în mână nu viola strada!De unde vine muzica asta?Luna mă privea şi-mi spunea că ar fi mai bine să merg la culcare.Sigur ar fi mult mai comod în patu-mi cald decât pe strada pustie!Dar nu, vreau să găsesc sursa muzicii...Câţiva paşi sparg noaptea!Sunt doi vecini care au petrecut mai mult la colţul străzii!Nu mă fac văzută.Aşa nu există riscul să audă şi ei muzica.Şi urmez firul invizibil.Mă agaţ ca un păianjen de o aţă şi trag....Am ajuns la streaşina casei.De aici voi auzi mai bine.Dar nu!Mă urc pe spinarea unui liliac care mă duce în lună.Şi ascult de aici.Acelaşi sunet...Noapte, linişte.De sus realizez că liniştea este cea mai inaccesibilă muzică, aşa că mă întorc în patu-mi cald cu muzica în urechi şi ascult.Până când dimineaţa îşi face loc prin draperie...E dimineaţă!Un soare îngheţat mă dă jos din pat.Îmi dă un şut în fund şi mă trimite în cotidian...

Iarna pe uliţă

La noi ninge.Alb peste tot.Zăpada s-a aşezat frumos, curat pe strada mea.De la geam văd iarna.Albă.Copacii s-au îmbrăcat cu veste de zăpadă.Cele câteva vrăbii care au rezistat frigului dansează în zăpadă.Cred că se bucură!Casa bătrânilor de peste drum de mine e tristă!A trecut destul de mult timp peste ea şi încă o iarnă e o altă povară.Acoperişul destul de şubred trebuie să ţină din nou piept zăpezii.Câte ierni o fi trăit oare această casă?În copilărie mergeam în curtea acestei case şi mă jucam cu strănepotul maicii.Maica a fost o doamnă deosebită care mai avea grijă de mine când eram mică.O persoană minunată care-mi vine în minte în această frumoasă zi de iarnă.Aşadar iarna dezgheaţă amintirile.Şi aduce persoane dragi din lumea de dincolo aproape!Iarna asta e una deosebită pentru mine.E prima iarna a fetiţei mele.Prima dată când a văzut zăpada s-a speriat.Apoi albul peisajului a încântat-o.Şi a avut şi primul ei om de zăpadă!O iarnă pe care o vom ţine minte mereu.Iarna amintirilor a fost dezgheţată de fulgii din această zi!Şi ninge nu glumă...Fulgi din ce în ce mai mari se aşterg pe stradă formând un covor imaculat.Nu prea trec maşini pe stradă acum , aşa că pentru câteva minute ziua aceasta seamănă cu una din iarna pe uliţă.Mi-ar plăcea să pot călători înapoi în timp şi să văd stradă mea în vremea copilăriei tatălui meu, adică acum vreo patruzeci şi cinci de ani.Nu tu electricitate, nu tu asfalt, ce să mai vorbim de late utilităţi!Dar din poveştile tatei ştiu că era atât de frumos!Seara când ningea toţi copiii de pe stradă se strângeau şi jucau fotbal.Vorba tatei, jucau cu câte o râie de minge până o făceau praf.Şi ei erau terci.Îi adunau mamele de pe stradă, uzi din cap până în picioare şi-i băgau cu chiu cu vai în casă!Şi, odată ajuns în casă tata îşi aminteşte de mămăliga aburindă care o găsea pe masă, laptele fiert şi friptura de porc clocotindă în mujdei de usturoi.Şi pune-te pe mâncare!Ce mai amintiri are şi tatăl meu!Multe şi minunate.Aşa că pentru o seara aş vrea să fiu participant la o partidă de fotbal de pe ulită!Dar nu e posibil...Din păcate îmi rămâne ziua asta de iarnă minunată, vrăbiile care s-au mutat pe sârmele de electricitate şi copacii îmbrăcaţi în vată de zahăr!

Copilăria-o imensă nevoie de mirare

Copilăria este locul de refugiu al tuturor problemelor insolubile.O lume plină de zâmbete şi jucării.Fetiţa noastră de aproape 8 luni iubeşte să se joace.A avut de mică o curiozitate excesivă şi fiecare jucărie a însemnat pentru ea un motiv fondat de bucurie.Copilăria este primăvara tinereţii!Am redevenit copii prin fetiţa noastră.Fericirea are un singur nume:Maria Sofia!Acum familia noastră este o familie de copii.Aşa suntem cu toţii protejaţi de lumea asta meschină.Nu prea o înţelegem şi nu ne chinuim s-o schimbăm!Hai, fiţi şi voi din nou copii!Nu există fericire mai mare decât să ţii în braţe copilaşul care devine pe zi ce trece...om.Sofia noastră este minunată!Deosebită, un copil precoce care descoperă lumea.Cu ochii, cu mânuţele , cu guriţa.Totul e bun de descoperit, de gustat, de descotorosit!O fetiţă deosebită.Sunt sigură că fiecare părinte îşi vede aşa copilul.Şi pe bună dreptate!Noi suntem din nou copii şi retrăim alături de ea copilăria.Copilăria-o imensă nevoie de mirare!Mirare în faţa fiecărei dimineţi!Mirare la lumina soarelui şi la albul zăpezii.Mirare când se deschide uşa şi când se stinge lumina!Mirare după mirare.Trăim într-o stare de mirare...Suspansul ne ţine în formă!Şi toate astea pentru a o vedea la vară mergând prin curte, alergând după vreo pisică sau certându-se cu căţelul!La vară când zăpada asta minunantă o să fie amintire Sofia o să fie mai mare!Şi mai delicioasă!Iar noi vom creşte alături de ea şi poate vom învăţa să scriem să va spunem si vouă cât suntem de fericiţi că o avem!
Mami şi tati

S.O.F.I.A.

Sunt mamă...nu există minune mai mare
O fetiţă minunată în dar viaţa ne-a dat!
Frumos sentiment, nepreţuite clipe
Iar boţul din viaţa-mi e adevarat!
Acum începe să-mi zică pe nume:ma-ma...

Da, Sofi vorbeşte.E micuţă dar a început să vorbească.Silabiseşte ta-ta, ma-ma, pa-pa, ieri dimineaţă m-a strigat de la ea din pătuţ:ma-ma pa-pa!E minunată!Nu pot spune în cuvinte ce simt când îmi zice ma-ma!Nu există nimic comparabil cu asta pe lumea !Sofia e mică, dar foarte isteaţă.O hoaţă care prinde din mers orice.E minunea noastră în fiecare clipă!Acum se uită la desene.E fascinată de anumite seriale de desene animate!E precoce!Un boţ de copilaş care ştie să facă multe.Sunt convinsă că fiecare mamă e foarte mândră de puiuţul ei, şi eu mă înscriu în rândul mamelor!Sunt mamă, iar Sofia puiul meu drag...Bunica e bu-bu!Cum a ştiut Sofi s-o alinte!Iar bunica şi bunicul o adoră!Ceilalţi bunici, fiind departe îi duc dorul, dar Sofi o ascultă pe mamaia la telefon şi râde.Simte că o iubeşte.Şi o să vină primăvara, pomii or să înmugurească, iar prinţesica o să crească şi o să ne vedem cu toţii!Iar corconici o să fie în centrul atenţiei.E foarte răsfăţată şi plânge când ies din camera.Mă strigă ...ma-ma!Iar mama vine, iar şi iar şi o prinde în braţe topind-o de iubire, iar biberonoasa se răsfaţă mai mult...

Te iubim , Soficuţă mică!

Fericirea este un etern şantier de lucru...

Fericirea nu poate fi cumpărată de bani şi dragostea nu poate fi dobândită cu forţa.Fericirea este gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge!Dacă s-ar construi casa fericirii cu siguranţă cea maa mare încăpere ar fi sala de aşteptare.Aşteptăm cu toţii să fim fericiţi.Şi pentru unii fericirea întârzie să vină!Fericirea nu e o destinaţie, e un mod de a trăi!Azi mi-am ales să fiu fericită!Pur si simplu, ignor tot ce mă înconjoară şi scopul meu e unul singur.Sunt setată pe fericire.Fericire fără margini, atâta fericire încât mi-e frică să nu abuzez!Mă pot îmbăta de atâta fericire...Şi ce voi face atunci?Pot învăţa o pisică să facă ce vrea ea, aşa că de ce nu m-aş învăţa pe mine să fiu fericit?Aici nu există reguli, regulile sunt închistări prosteşti.Nu trebuie să ţinem cont de una sau de alta.Nici pe departe.Ne este permis să facem orice.Bineînţeles pentru a fi fericiţi.Iar când suntem foarte aproape...Este mai bine să lăsăm viaţa să vorbească în locul cuvinelor!Dorinţa îţi va indica drumul.Iar drumul nu poate fi decât unul lin pentru că mergi ...spre fericire!Hai, azi să fim fericiţi!