Din 2012

Din 2012 răsuflările calde ale viitorului vin spre mine.Mi-e teamă de ce simt, dar nu mă împotrivesc.Toate cele care s-au întâmplat au fost un dat al sorţii şi încerc să le duc în cârcă aşa cum pot.Nu pe mine este povara cea mai mare , ci pe cei apropiaţi mie care îşi plâng în fiecare zi dispariţia.Lacrimile lor sunt şi lacrimile mele pentru că am crescut acolo, în fiinţa lor.Sufăr în mod diferit pentru fiecare dintre ei şi cer gândul cel bun pentru a-i ajuta.Incapacitatea mea momentană cu siguranţă se va dezamorsa şi voi putea face cât de curând ceva.Simt asta şi rar s-a întâmplat ca extrasenzorialul să mă înşele.
2012 a venit cu iz de An Nou , dar fără solemnitate.L-am primit cum se cuvine, ca pe un nou început, cu fruntea sus şi ochii închişi.Voi putea face ceva grandios anul acesta?Cu siguranţă, da!Zi de zi...
Din 2012 chem viitorul!Sunt aici

De An Nou

În Ajun de An Nou e mare forfotă prin casele oamenilor...gospodinele prepară tot felul de mâncăruri, care de care mai alese...gospodarii urmăresc colecţia de băuturi ţinută pentru Anul Nou cu mult jind.Trebuie să ai de toate pentru noaptea dintre ani....belşug să fie!Îţi trebuie, nu-ţi trebuie mergi la magazin şi încarci coşul cu vrute şi nevrute ... sigur vei avea nevoie de ele...şi oricât ai socoti tot uiţi să iei ceva şi alerhi ca bezmeticul la magazinul din apropiere să iei ceva-ul fără de care nu poţi trece în noul an.Anul acesta m-ascutit Dumnezeu de febra cumpărăturilor-am stat cu fata acasă şi am ascultat numa'povestirile alor mei de la supermarket...nu-s adepta pregătirolor excesive, a vizitelor neaşteptate de sărbători pentru că aşa se face....de ce?Nu înţeleg de ce tot omorul şi zbaterea de a avea hălbet pe masă.Şi mai e la noi, la români o nenorocire...sor'mea face cutare, vecina cutare...eu cum să rămân în urmă???Chiar aşa!Să dăm drumul la balamuc...Ca de fiecare dată au trecut şi sărbătorile...Anul acesta pentru noi nu au fost sărbători pentru că bunica mea a făcut accident cerebral şi numai de sărbători nu ne-a ars.Mama făcea mâncarea pitită la bucătărie , printre lacrimi şi suspinecu gândul la mama ei care zace pe u pat ostil de spital.Noi încercam să o încurajăm , dar ...nu!Fără rost...suferinţa e suferinţă ...nu ţine cont de Anul Nou, de ...nimic.Pe 1 a fost s-o vadă la spital.A strâns-o de mână şi a deschis ochii pe jumătate încercând să-i spună că simte că a venit.Acum Dumnezeu hotărăşte...De Anul Nou am fost trişti , nu am sărbătorit.Am privit la miezul nopţii pe geam artificiile şi m-am băgat la nani lângă păpuşa mea.Sofia nu ştie de Crăciun, An Nou.Programul ei este fix.Aşa că...mămică şi de Anul Nou am trecut în 2011 nas în nas cu prinţesa mea visând cu ochii deschişi că mamaie Marioara se va face bine, Sofia va fi sănătoasă, mama şi tata vor avea puterea să fie lângă noi ani mulţi, Adrian o să fie aşa cum este el...bărbatul meu drag, socrii liniştiţi, rudele sănătoase şi în putere...

walking in a winter wonderland

Sleigh bells ring, are you listening,
in the lane, snow is glistening
A beautiful sight,
we're happy tonight,
walking in a winter wonderland...

o iarnă adevărată...de la fereastră văd zăpada pufoasă ca spuma laptelui...sunt foarte pofticioasă...instalaţiile sunt la loc de cinste pe casele tuturor!o iarnă de vis ...gândul îmi zboară aievea în lumea viselor ...ce m-aş tăvăli prin zăpada de afară...în casă e cald şi bine, ai mei, mulţumesc lui Dumnezeu ... sunt bine , sănătoşi şi eu cu fetiţa mea , la caldură...admirăm iarna ...Sofia a descoperit că zăpada se aşază pe cizmulite....ce minune!!!!!!!!!!zăpada nu e de mâncare,în schimb...mare dezamăgire!încă nu am plimbat-o cu sania, dar cu siguranţă va fi foarte încântată...ieri când am dus-o pe stradă şi a văzut totul alb a rămas stupefiată...penelul lui Doamne-Doamne zugrăvise totul în alb...ochişorii ei verzi vedeau albul din jur şi-i venea să-l înghită de fericire!îmi vin în minte anii copilăriei când mergeam la colindat...iernile când îl rugam pe tata să mergem la bulgărit sau pe mama să se joace cu mine...nu prea aveam vecini aşa că cei mai buni parteneri de joacă erau...mama şi tata...acum , eu şi Adrian suntem la rândul noastru ...mamă şi tată...fetiţa noastră creşte şi nimic pe lumea asta nu poate fi mai frumos!un sentiment total care te propulsează în viitor , indiferent de vremuri şi greutăţi.Sofia e minunată...iarna asta Sofia e mai frumoasă, în zăpada cu nasul roşu şi obrajii reci....cu mănuşi în mâini...şi fără fular că nu-l suferă...Sofia este o minune vie ...un colţ de rai în vieţile noastre...aer şi apă, foc şi pământ ...toate la un loc , cer şi aer...întuneric şi lumină... e totul...
un petec de zăpadă mă duce către copilărie...se aşterne un alt strat ...şi încă unul...
walking in a winter wonderland....

Crăciun la un an şi jumătate

Sofia a început deja să fie interesată de Moş Crăciun .Îl numeşte''piticul''.În ochii păpusicii mele Moşul este un pitic pentru că are scufiţă roşie precum piticii ei.Aştept să împodobesc bradul pentru iubita mea!O să fie foarte încântată!A avut brad şi anul trecut, dar anul trecut avea doar 6 luni şi nu o atrăgeau decât beculeţele viu colorate din brad!În schimb, anul acesta este fetiţă mare...Sofia e minunată, iar acum când aerul puternic îi înroşeşte obrajii este şi ...mai minunată.Cu siguranţă iarna aceasta va fi foarte frumoasă pentru că fetiţa mea aşteaptă zăpada.Are o sanie mică pe care o va trage tăticul ei pe zăpadă.Are bunici care o adoră şi o casă plină de jucării.Sofia aşteaptă pe Moş Crăciun şi el va veni fără îndoială pentru că Sofia este o fetiţă isteaţă care merită tot ce-i mai bun pe lumea asta!
Crăciun fericit tuturor!

Vă pupm cu drag,
mami Ali şi Soficuţa

Ştii tu oare?

Ştii tu oare
răspunsul la orice întrebare...
ştii că mi-am lipit ochii
ca să te văd aşa cum eşti
...întreg!
Ştii că mi-am tăiat nasul
ca să te miros
aşa cum eşti
...viu!
Ştii că hainele le-am dus
...la anticariat
ca să mă citeşti aşa cum sunt
...goală!
Ştii tu oare?
O minimă mare întrebare...


pic, pac măi puşcaş
ştii, nu şti eu cred că ştii
şi de-aceea mă rescrii!

sunt

sunt punctul pus
oriunde e nevoie de el.
sunt semnul de întrebare
agăţat de acoperiş!
sunt pisica nebună
plecată după şoricei
noaptea...
sunt luna, sunt...
sunt semnul exclamării
reluat de tine
când pleci...
de ce?
sunt locul de parcare
marcat cu vopsea albă...
sunt atât de tu
încât nici mie
nici al meu
nu mai sunt ...eu!
sunt tu
iar tu eşti eu
sunt...em!

Oala cu presiune

E remarcabil pentru o ţară că în condiţiile de trai ostile de acum ...mai funcţionează.Şi nu spun asta aşa să fie ci foarte avizat.La şcoala treaba merge , predăm zi de zi, elevii primesc informaţiile necesare pentru a avansa în cariera de elev.În sănătate treaba merge şi trebuie să recunosc cu mâna pe inimă(în urma spitalizării recente pe care am trăit-o alături de fetiţa mea) că destul de bine.Am fost internată la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Târgovişte şi nu am ce reproşa personalului.Lumea în care trăm şi-a pierdut valorile.Nimic valoros nu mai este răsplătit.Trăim într-o oală cu presiune.Suntem presaţi să trăim vremurile astea crunte când pentru munca prestată primim salarii mizere cu care trebuie să ne descurcăm!Nu înţeleg cum treburile funcţionează încă, cum profesorii, învăţătorii mai vin la şcoală...cum asistentele şi doctorii mai intră în spitale.Compar deloc ironic şcoala cu spitalul pentru că într-o şcoală copilul e vindecat la fel ca şi-n spital!Fără evoluţie intelectuală omul ar fi zero!De ce să nu profităm de oamenii ăştia conştiincioşi care vin la muncă pe bani puţini!O ţară ca a noastră se duce încet, încet...Oamenii conştiincioşi se vor transforma în stane de piatră şi atunci nu va ma fi nimic.
Vorbeam de curând cu o bună prietenă din Bucureşti, profesoară la un colegiu mare ...care a luat 600 lei salariu şi care trebuie să trăiască în capitală cu banii ăştia!Suntem acuzaţi gratuit că de ce stăm pe bănuţii ăştia la catedră, de ce nu facem altceva?Oameni buni, prietena mea îmi spunea cu mâna pe inimă:Ali, îmi place ce fac...Da, ăsta e ghinionul nostru...Ne place ceea ce facem...profesionalismul primează şi materialul e undeva într-un fund de sală de spectacol aplaudând cu ultimele puteri.Pâlpâie banul în viaţa noastră.Pâlpâie şi în curând nu-l vom mai vedea nici măcar pâlpâind!E jenant pentru o ţară să-şi bată joc în halul acesta de cei care o duc mai departe...Sunt supărată şi pornită pentru că-mi vine în minte asistenta de la Pediatrie care trebuie în tura de noapte să facă faţă la cincizeci de copii!Inumam ...un om la cincizeci!Un om mare să se îngrijească de cincizeci de oameni mici...fiecare cu boala şi cu durerile lui...şi sunt copii...nu ştiu încă să-şi exprime durerea...şi mamele care-i însoţesc sunt de multe ori şi ele copii...si văitături peste văitături...şi asistenta de garda trebuie la şase ore să-i ia pe toţi la mână, iar dimineaţa când soarele timid îşi face apariţia pe primul geam trebuie să fie pe poziţie şi să însoţească doctorii la gardă...Încotro ne ducem?Unde sunt vremurile alea când eram copil şi pe holurile spitalului se auzeau râsetele, vorbele personalului?Acum personalul...lipseşte cu desăvârşire...lumea s-a dus in Italia, Spania,Anglia....sau Dumnezeu cu mila mai ştie unde pentru că pe 500 lei nu putea trăi în România!Şi cu ce să-i învinovăţim?Am rămas noi...cei care...mai rezistăm...mai...mai....ma.....ma....m...m...până când nu vom mai fi niciunul.....
Sunt optimistă de felul meu...dar mi-e şi mie jenă de optimismul meu!