Lumea mea...o nouă dimineaţă

Lumea mea e o lume mică, cuprinsă între graniţe limitate.Locuiesc într-o casă modestă.Vecini îmi sunt optimismul şi speranţa.De multe ori am sărit gardul în ograda lor pentru că simţeam că nu mai fac faţă.Şi s-au dovedit vecini destoinici pe care mă pot sprijini.Dar vine o vreme când uşile sunt închise, chiar şi la cei mai amabili vecini, când gardurile pline de spini devin inaccesibile.Mă uit printr-o fisură a zidului...dincolo!Văd oameni râzând şi simţindu-se bine.Mi-e frică să nu fiu văzută, aşa că mă fac una cu zidul şi privesc.Nu mai respir.M-am făcut piatră.Odată ce seara s-a lăsat în curtea vecinilor mei mă fac din nou om şi mă întorc în casă.Mă apuc de trebăluit căci mi-a convenit să pierd toată ziua aiurea ...în gard!Acum, seară fiind trebuie să fac una, alta, să mă ocup de micile nimicuri pe care le-am neglijat peste zi.Curăţ repede patru cartofi şi-i arunc în tigaie.Mai găsesc şi două ouă pe care le bat într-un castron până le fac spumă.Fac din ele o omletă pufoasă.Tai şi câteva roşii, un castravete supărat şi o jumătate de ceapă.Adaug ulei şi sare...după gust.Masa e servită!Nu uit să pun la uscat rufele din maşina de spălat!Şi una peste alta, după baie şi mici hârjoneli vine noaptea.Motiv numai bun să mă furişez în vârful degetelor în grădină.Se aud râsete!Vin de la vecina!Mă furişez după o tufă de trandafiri şi ...privesc.Rămân pentru câteva secunde mută!Eu eram acolo, râzând cu gura până la urechi.Înconjurată de tot felul de oameni.Unii cunoscuţi, alţii mai puţin cunoscuţi.Mă distrează orice, râd şi mă înroşesc la complimentele ce-mi gâdilă urechile.Prietenele mele stau numai lângă mine.Mă venerează.Eu sunt în centrul atenţiei.Nicio decizie nu se ia fără mine, niciun scaun nu se mută fără aprobarea mea.Sunt eu şi nu înţeleg cum pot fi şi acolo şi ...aici.Cuibărită în tufa de trandafiri admir propria-mi fericire.Un scâncet de copil mă cheamă în casă.În pătuţu-i moale fetiţa visează.Pare liniştită şi fericită!Mă uit la ea şi de frică să nu o trezesc mă pun în pat.Adorm.Încă o noapte lângă pătuţul fetiţei mele a trecut.Cu speranţa că mâine voi dormi mai bine şi nu voi mai visa ...tufe de trandafiri şi distracţii deşarte mă ridic alene din pat.Ma-ma se aude glasul ei...Dintr-o dată totul capătă sens.Mă revigorează şi-mi dă putere!Merg şi deschid fereastra ce dă în grădină.Aceleaşi tufe de trandafiri şi aceeaşi vecini:speranţa şi optimismul.Merită să încercaţi....