armonii

armonii de primăvară.desene pe asfalt.vreau să dobor regulile ortografiei şi punctuaţiei şi să mă recreez.lupt adesea cu piedicile.azi m-am hotărât să plec la plimbare.viaţa poate fi o armonie.cred că am ajuns la reţeta secretă a fericirii.i-am depistat rând pe rând ingredientele, le-am gustat pe fiecare în parte.le-am omogenizat până am obţinut un amestec interesant cu iz de viaţă.am obţinut un aluat uşor de întins.nu am ajuns uşor aici.mi-au trebuit opt ani de muncă.mi-au trebuit ani buni de distanţă presărată cu lacrimi şi suspine.mi-au trebuit nopţi pline de vise.visam la ce va să fie!niciun vis nu a fost la fel de reuşit ca viaţa de acum.trăiesc într-o armonie de sentimente.iubesc şi sunt iubită.trăiesc pentru că am pentru cine.viaţa s-a plămădit în mine acum nouă luni.a prins spirit.trupuşorul cât un bob de orez a crescut până s-a făcut fiinţă.îmi amintesc cu plăcere data de 12 decembrie 2008 când am văzut-o prima dată la ecograf.avea şapte milimetrii.era vie şi-şi anunţa timid venirea pe lume.nicio secundă nu m-am gândit să renunţ la ea.o visam.adesea o întrebam pe mama dacă îşi închipuie cum o să fie.mama zicea că o vede frumoasă.adică...insistam eu!adică aşa cum este acum.un omuleţ adevărat, cu pielea de trandafir, ochişori de iarbă stropită cu rouă.a furat ochii tatălui ei.şi i-a pus pe feţişoara ei deasupra unui năsuc cârn de care nu o poţi trage că-l pierzi printre degete.guriţa de căpşuni copţi te îndeamnă s-o înghiţi.este aşa cum în nici cel mai reuşit vis nu am visat-o.e ea, minunea vieţii mele!e semnul clar că viaţa mea are un rost.e dovada vie a celor opt ani de muncă.m-am îndrăgostit de El acum opt ani.pe 1 martie.eram în primul an de facultate.Braşovul mi se părea tărâmul de vis al oricărui tânăr.respir în amintire aerul tare al oraşului de munte.visez la muntele împădurit şi la colinele pline de viaţă.pe Colină ne-am văzut prima data.noi, boboacele nu locuiam acolo.fusesem aruncate in Tractorul, într-un cămin de liceu.pe Colină stăteau cei mari.prietena şi colega mea de cameră mă anunţă seara, pe 1 martie că vom merge pe Colină, la un chef. nu aveam niciun chef.aveam sufletul sfâşiat de urmele primei iubiri.nu trecuse mult timp decând lăsasem în urmă visul unei iubiri moarte.sicriul în care o înmormântasem era mult prea la suprafaţă pentru a visa le ghiocei.lacrimile în care îngropasem marea dragoste a sfârşitului adolescenţei mele fuseseră izvor de munte, cu ape repezi.dar...muntele are un rol protector în viaţa mea.la poalele lui,muntele a strâns suferinţa mea şi a făcut-o vânt.i-a dat drumul la vale ţi a rostogolit-o ca pe o piatră rea care nu-şi găsea locul în viaţa mea.sisif nu şi-a făcut deloc apariţia şi piatra a rămas la vale, prin câmpiile nărăvaşe ale vieţii mele.m-am lăsat condusă pe Colină, fără să visez că acolo voi găsi marea mea iubire.iubirea vieţii mele.am crescut împreună.am avut şi n-am avut.am putut şi n-am putut.am plâns şi am râs.am simţit aerul tare de munte că ne dă putere.şi de fiecare dată când el pleca la mare şi eu la câmpie muntele ne aducea iar şi iar împreună.aşa am crescut patru ani, învăţându-ne unul pe celălalt.am plâns şi am râs pentru El.am semănat seminţele viitorului pentru noi.au urmat ani grei.marea nu avea cum să sălăşluiască la câmpie.până când viaţa a pus pecetea.până aici ne-a fost...viaţa ne-a tras de mâini şi ne-a adus împreună pentru totdeanua.armonia viaţii.armonia iubirii.şi acum boţul de om care pe 1 martie va face nouă luni strigă la mine ma-maa, supărată că nu prea o bag în seamă, că dau mai mare importanţă tastelor astea reci.că prefer literele în locul chiotelor ei de veselie...niciodată!numai un moment de pauză în care m-am hotărât să împărtăşesc armonii în jur...tastez acum o poveste vie care merge mai departe.un râs mă cheamă...nu-l pot refuza...la revedere, taste!ne revedem curând...acum mergem afară să sădim armonii!